CUSUT CU AȚĂ ALBĂ AW2017
A început într-o dimineață de concediu. Stăteam întinsă pe șezlong, cu gândurile aiurea. Ea cânta la acordeon, el răsfoia o revistă cu femei decoltate, poștașul chema la poartă. Mă ridic să iau vederile și cartea de corespondență. Toate erau pentru mine, deși locuiam la ei doar de câteva zile. Cartea era făcută din fulgere și sete, curgea ca apa. La micul dejun o țineam în poală și pe timpul zilei o treceam prin buzunare. Poetul plia foile în origami, filozoful fuma umor lugubru, percutant și tonic. Unul agoniza infecția lumii, celălalt echilibra și aerisea respirația moralului. Cartea se înfoia și literele zburau ca o dragoste fără organe interne, cartea tăcea și literele ei se adunau într-o melodie temeinică.
Pe unul dintre cei doi îl cunoșteam demult, spiritul lui tânguitor mă vindecase ca antibioticul. Acum, se frământa elegant cu privire la moartea unui nepot, se punea pe căutat haine uzate și gânduri paterne cu care să ajute ce-i mai rămăsese din moștenitori. Găsea că stă prea mult pe subiect, lucru dezgustător. Îi plăcea să scrie brusc-înăbușit-somptuos, deși atunci când se emoționa ar fi descris îndelung cu obiceiuri de maniac clarviziunile neantului. Își petrecea duminicile în natură, în afara orașului. De toate i se întâmplau lui în viață. Mă uit la el ca printr-o fereastră, trasând o linie până în punctul în care validez ispita de a exista. Eu, într-un timp intrat în buclă, la o distanță de 50 de ani de el când avea 50. Văd un foc pe dinăuntrul acestei căderi în timp, o bilă de petancă, răni, uzură, suflu cald în penița cu care conturează lumea pe mătasea îngălbenită. Oceanul și atmosfera, natura și vremurile se repetă dezordonat într-un relief decorat cu catifea. Privirea zace înjumătățită pe niște stofe muribunde, o curbă încărcată de sens și nemulțumire - exercițiu de admirație - violează intimitatea nefericită a unui guler rupt pe sub halatul de casă.
Confesiunea trebuia să aibă un caracter personal, dar ideile lui sunt mai bune. Ies din gura lui, trec prin gaura acului și ajung în gura mea. Prin repetiție se citește cine cui dă suflu. M-am simțit bine când am găsit coletul cu haine, mirosea a Simone si a Cafe Odeon mai mult decât a Balcani - a "eu sunt așa și pe dincolo". Otrava metafizică din cutele hainelor, ințepăturile aproximative ale cusăturilor, ziarul mototolit din vârful pantofilor, crema antirid și pistolul airsoft, excedate de analiză si transparență, resuscită un nou fel de gândire, mai riguroasă. Coborârea ei într-un corp torturat de sentimente și senzații tari ne dă de știre despre sfârșitul civilizației, sensul tragic al istoriei, dar și despre trista năruire a ființei umane.
M-am pregătit să-i fac un cadou, acum că a murit și a lăsat timpul să treacă. Insuportabila sa poezie ar fi trebuit să nimicească tot ce am făcut, dar v-a lăsat și pe voi să vedeți.