De câte ori dau să fixez un obiect, am nevoie de sprijinul cuvântului. Oricât m-aș învârti și fâstâci, scrisul, prin spațiul pe care-l deschide e pozitiv și plural în simțuri cât și în absolut. Aici mă lovesc de limitele rațiunii, dar am și posibilitatea de a sări în miezul cerului, în abstract și imprecis. Intenții latente inundă fâșiile de mătase. De câțiva ani coexistă nădăjduind la partea lor de sens. 

Flori alunecă printre degete. 

Tonul mistic al cariocilor, firul istoric și semnificația se rostogolesc pe marginile desenelor cu contururi de veșminte. Nimic nu e clar în spatele hârtiei, deși forma și conținutul sunt tradiționale, spre surprinderea mea.
 
Nu știu să aleg între gânduri, sunt multe și felurite, dar emoția este doar una și cu ea adun pentru vrăji, petalele de pe pervaz, frunze, pene, pietre, aripi de cocor, tigrii decapitați, papagali gângurind languros sunete stoarse din povești de folclor preistoric, în care nu mai credem pentru totdeauna.