INVOCAȚIE SS2014
despre Sistemul Introspecției
S-a pus la cale un discurs dezordonat, plin de semnificații, care nu spun nimic concret, dar care țipă un amalgam de voci, denudate de sens, capabile de a genera sens.
Schema semantica a actului numit invocație (invocația ca performance) conține în construcția sa 5 elemente de reflecție:
Definit ca fiind material atât pentru mișcare cât și pentru lumină, culori și obiecte, se arată aici a fi un spațiu curat, focalizat în tesături brute, neprelucrate, simple, rudimentare (pânza de saltea, pânza de casă, nanghin, șifon, tifon)
2. TIMPUL
Când este limitat în realizarea unei acțiuni determinate, incită la concentrarea atenției și controlează spațiul. Când mă departez de poveste sau de descrierea faptelor devine mai perceptibil. Totodata o durată imprevizibilă poate face ca acțiunea să nu se mai realizezeze niciodată, să nu termin sau nici măcar să pot concluziona. (Doar timpul mental actionează ca liant între realitatea gândului, a cuvântului vorbit și a celui scris și mă ține aproape de idee.
3. DEPĂRTAREA DE NOȚIUNEA DE REPREZENTARE
A reprezenta, înseamna a copia. A reproduce ceva deja cunoscut, evocând trecutul, făcându-l să iasă la iveală. Am ales să înfățișez semne așazis românești brodate altedăți, altevieți, pe straie, țesute în covoare. Orice reproducere,însă, suportă o condiționare produsă de realitatea redesteptată. În cazul de față semnele invocă multiple realități (orientale, byzantine, egiptene).
Când reprezentarea se manifestă cu foarte multă forță, diminuează capacitatea imaginativă a celui care trăiește concret situația.
Broderia scapă de sub control. Călătoria ei semantică în timp ia curburi inchise. Abandonez idea de înfățișare mișcându-mă îndărăt față de discursul narativ pe care abia îl sesizasem. Cad de pe schelă ca un înger masonic.
4. Angrenajul fărâmițat al căutării conține EXIGENȚA PĂSTRĂRII IDEII CENTRALE (al patrulea element) în jurul căreia încerc să mă mișc lipsită de logica. Felul în care acțiunile sunt poziționate în timp provoacă mai mult sau mai puțină ambiguitate în starea de perfecțiune concretă pe care încerc sa o creez. Cu cât gradul de ambiguitate este mai mare cu atât el permite interpretarea multiplă a rezultatului concret. Caut să produc cât mai puțină interpretare, astfel încat să evit perplexitatea sau indeterminarea.
`5. Inserat în acțiune, ca subiect nul, pregătit pentru a fi remarcat, de a fi văzut și arătat ca obiect în plus, anulat prin propria voință de a intervenii, de a spune, de a manipula, obiect printre alte obiecte - CORPUL sau necesitatea prezenței lui, reprezintă al cincilea element. Corpul neutru, “prelucrat”, pe care vreau și doresc să-l înțeleg, care face posibilă contagierea celuilalt cu energie și care mă duce cu gândul la o cultivatoare, buchetieră sau mai simplu: vânzătoare de flori.