MAȘINA PĂUN SW2016

Prefăcute, rătăcite, încrucişate, eu Andromeda Bibi Vilt, frumoasă şi steloasă şi cu aparenţa mea domestică, femeia arzând ca un foc de aragaz, vă chemăm să ne priviţi, să luaţi la cunoştinţă surzenia răspândită în vise sigilate ermetic, să vedeţi pe chipurile noastre grefe de slăbiciune şi colaps, dar şi zâmbete binevoitoare, doar pentru că nu avem mari probleme existenţiale.

În timp ce udă florile Manuela Leontescu cade din balconul de la bucătărie, pletele ei încep să zboare în şuviţe, filamente de ferigă şi lumină slabă mătură tencuiala blocului. Curtea pâlpâie între cer şi apă. Primejdia geometrică cu fund de saltea suge sângele deja închegat.

Nepăsătoare, Daphne Șotângeanu nimfa de sufragerie priveşte celebritatea umbrei ca pe o iluzie discrepant emoţională. Echo Pistol strânge rufele de pe uscător, schimbă apa la peşti şi talaşul la şoricel, cumpără repede nişte artificii online pentru aniversarea fantasmelor lui Zeus Chiriţescu şi, fumând o ţigară, se gândeşte cum să trăiască mai lacom decenta conştiinţă a umbrei. Devenită femeie şi mamă în urma numeroaselor căzături, îmblânzită de lovituri, predominant defectă, femeia cultivată seamănă în lung şi-n lat dezordine. Monologul ei nesfârşit citează clişee feminine pe care cealaltă le distruge cu strategie de autoafirmare. Tot ea, prima sau cea din urmă, consumă suprafeţele fără să lase nimic, se împuţinează hrănindu-i pe culegătorii de viaţă cu lapte, salivă şi sare de lacrimi. Amândouă trăiesc cu grija zilei de mâine. Cu o lacrimă nu sărezi tocăniţa, cu o şuviţă nu împleteşti visul. Amândouă îşi împrumută amintiri, una uită, altă aşteaptă. Amândouă sunt capetele unui fir de aţă.

Veniţi să surprindeţi modul contorsionat şi crud, în care reuşesc să trăiască împreună, întru spintecarea identităţii.

“Maşina păun“ este un spaţiu al iluziei definit de intersectarea personajului femeia-casă-mamă-foc domestic (corp-emoţie-intelect) cu personajul fictiv femeia-zeiţă, gorgonă, nimfă (imaginaţie-vis-contemplaţie). Cele două şi ecourile lor se confruntă, se suprapun şi se anulează într-un dialog neîntrerupt şi contradictoriu, asupra fantasmelor feminităţii burgheze: angoasa înfrumuseţării, maternitatea, tinereţea şi puterea aparenţei. Când primesc nume şi loc par a avea identităţi clare, când primesc viaţă apare un soi de confuzie şi alteritate care le îndoaie până la rupere în forme labirintice şi spiralate făcând să se deschidă spaţii interioare întunecate. Asimetriile, exfolierile şi grefele aduse în conştiinţă dau geometrii organice, ţinute în instinct pot, dar nu este sigur, să nască poezie. “Feminitate” pare să fie un termen absolut dual. Ea este însuşire morală definind şi fiind definită de personalitate, este moştenire în sensul de arhetip şi tradiţie, dar este şi fire în sensul de obicei, uzanţă. 

Mă gândesc.

Photo by Nicu Ilfoveanu